Despre nimic...

Era o zi monotonă de primavară. Soarele imi zâmbea timid dintre norii jucăuşi care tocmai se scuturaseră peste oraşul ciufulit de vântul turbat care de câteva zile nu mai are astâmpăr. Mă găseam în parcarea unui supermarket dimpreuna cu al meu frate. Căruţul încărcat curgea la vale, găsindu-şi singur drumul spre "căruţa". Alene, îl urmăm... Între timp, ne prinde din urmă o domnişoară de culoare. Ne roagă, în stilul specific, sa-i lăsăm ei căruţul după golire pentru a încasa cei 50 de bani. Cu toţii o păţim, nu-i asta problema. Îi spun să aştepte... Nebuna sare să ne ajute la încărcat. Bagă mâna în sticlele de apă plată şi le arunca voiniceşte în portbagaj. În acelaşi timp ne aduce la cunoştinţă, pe un ton tânguitor, cat îi e de sete, mititica. M-am făcut că n-aud... Între timp, don'şoara exclamă : "uite! ai o sticlă pe bancheta din spate! tare sete imi e!" "e goală, îmi pare rău" , îi răspund. "n-are nimic, dă-mi-o mie, văd eu de unde o umplu!". Nici nu-i întind bine sticla, că se întoarce spre frate'miu - care era la 2 cm de mine - şi-i zice: "băiatu, pune-mi şi mie niţică apă din sticlele alea ale tale" :)) Nu ştiu de ce, dar n-am fost deloc uimită... N-au limite... Asta e, fireşte, doar un exemplu banal al măiestriei lor.
... nimic nou ... nimic nou ...

Am planuit cu ceva timp inainte ca Pastele sa-l petrecem la iarba verde, la Cheia, ca niste romani care se respecta. Zis si facut! Sprinteni ne imbarcam in masinute si incepem a fredona cantece de drumetie. Deodata, vremea se schimba brusc, de parca ar fi fost o patzachina, in acea perioada a lunii, cand i se schimba starea de la o trilisecunda la alta! Sa te tii... Ploaie, senin, si mai multa ploaie, si mai putin senin... Se juca cu inima noastra mai ceva ca o matza cu a sa prada. La fel facea si don' sofer. Dupa mai multe depasiri periculoase pe splendidele sperpentine (mii de multumiri teribilistului, promitem sa te injunghiem data viitoare), ajungem la destinatie... Lume la greu! M-am bucurat! Nu eram singurii care ne luaseram tzeapa :D So... Iarba uda + o tona de specimene din rasa cocalarus supremus\m patrat + manele = love, peace and harmony. Cu toate astea, nici vorba sa ne descurajam! Ne punem voiosi pe treaba, precum cei 7 pitici. Singura diferenta era ca noi nu cautam s-o satisfacem pe Alba ca Zapada, ci propriile burti insatiabile. Nu se incing bine carbunii ca se pune pe-o mocaneasca de toata frumusetea, genul ala de ploaie care te imbie la stat in casa si... jucat table. Dar nu ne dam batuti! Chiar daca coafura nu mai rezista, gratarul nu ne lasa la greu. Cu pungi in cap (le mai ridicam, din cand in cand, sa respiram) , reusim sa frigem bucatele mai ceva ca un bucatar francez. Delicieux, mon cheri! Bagam mancarea la adapost (in portbagaj) de unde o si consumam in cel mai rapid mod posibil - Speedy Gonzales ar fi fost gelos - si pornim la drum, cu aceeasi ploaie dragalasa si zglobie in nas, oarecum multumiti/satui/somnorosi... Ne trezim cu aceeasi viteza "speedy-gonzaleziana" in momentul in care vedem o masina rasturnata pe marginea drumului. O dovedise ploaia... Ne-am interesat daca sunt victime, ca niste cetateni de isprava ce suntem, continuandu-ne apoi drumul.. cu ploaia.. cu obstacole gen 3 bariere prinse, una dupa alta, pentru acelasi tren... O placere! (nu ma intrebati cum se poate asa ceva, ca nu sunt in stare sa pricep nici eu; tine de structura localitatii respective). Ajungem, in sfarsit, acasa unde constatam ca una din masinile alaturi de care ne deplasaseram in frumoasa zi fusese implicata intr-un accident rutier cu fix 3 secunde inainte de a parca in fata locuintei. Mmmm... Funky!! S-au ciocnit ca ouale!! Asa, ca de sarbatoare... :))

Ma plimbam azi prin ploaie si nu ma mai saturam de frumusetile lumii inconjuratoare. O lume frumoasa, colorata, plina de rafinament in detalii.

Un copac cu frunze si flori rosii, pe langa care sunt sigura ca tu treci fara sa-i acorzi macar 2 secunde din timpul tau.

O furnica ce urca grabita pe scoarta umeda a copacului in discutie si care, mai apoi, ramane prinsa intr-un strop de apa. Ghinion...

Un "nenorocit" de graur care canta mai frumos decat ti-ai putea inchipui. L-ai ascultat vreodata? L-ai privit vreodata si altfel decat ca pe un daunator ce "vaneaza" in haita?

Chiar si o cartita moarta (ca una vie e putin probabil sa zaresti) merita toata atentia (nu rade, ca te vede fantoma decedatei si vine dupa tine). Un animal atat de ciudat construit... Probabil ca daca nu ai sti de existenta lui si l-ai vedea pentru prima oara, ti-ai face cruce si ai scuipa in san de 3 ori. Poate chiar de 4, sa fii sigur. Vazand aratarea, mi-am adus aminte dupa cate musuroaie de cartita am sapat, copil fiind, sperand sa prind misteriosul animal. Imi place sa cred ca, dand peste unul, chiar si mort, vine ca o rasplata pentru efortul depus in copilarie, cand eram mai scunda decat coada sapei - tovaras loial de explorari si expeditii.
Sunt multe de vazut... Depinde cate de dornic esti sa te deschizi in fata lor. Oricum.. noroc ca mine n-o sa ai! Nu gasesti cartite proaspat trecute in nefiinta pe toate drumurile :D

Daca nu iesi din casa zilele astea, pe ploaie, de nebun, nu esti true! Hurry up!!